miercuri

Sirop de soc cu putin zahar

Cand eram la mama asta era siropul meu preferat. Ca sa fiu sincera alte siropuri nu-mi plac. Adica nu stiu, mereu am impresia ca beau zahar cu apa. Si fix prezenta zaharului in cantitate mare m-a impiedicat sa fac si eu siropul asta ani la rand.
Dar anul asta mi-am facut curaj si am adaptat reteta mamei, dubland cantitatea de flori, punand doar pe sfert zahar si eliminand nedorita sare de lamaie.
Dar mai bine sa va spun cum am procedat...


Ingredinente ( 5, 5 litri sirop foarte aromat )

- 70 flori de soc mari ( curatate cantareau 650 de grame )
- 3 lamai mari netratate
- 5 litri de apa
- 2 kg zahar ( brun de preferinta)


Preparare:

Florile culese de sot pe timp insorit ( musai! :) ) le-am curatat de cotoare, inclusiv de cele mici, le-am pus intr-o oala maaare si le-am acoperit cu 5 litri de apa rece, curata, de preferinta de la izvor sau imbuteliata. Lamaile le-am spalat bine si le-am taiat in felii, adaugandu-le in apa cu flori. Am acoperit oala si am dat-o pentru 12-16 ore la frigider.
Dupa trecerea timpului am scos oala din frigider si cu mainile curate am stors bine florile in alta oala, deasupra unei strecuratoare. La fel am procedat si cu lamaile.
In lichidul parfumat am amestecat bine zaharul pana la dizolvare si am turnat siropul in sticle de sticla (  iar musai ) Merge si in borcane daca doar din alea aveti ;)

Sticlele la randul lor le-am pus intr-o oala cu apa rece care ajungea pana la jumatatea sticlelor si le-am pus pe foc. Am fiert cca. 30 de minute. Initial am incercat sa le fierb cu capace ;) Dupa ce era sa fac infarct la primele capace ce zburau prin bucatarie am renuntat la idee si le-am capsat abia dupa ce le-am scos din apa :) .
Dupa ce le-am scos din apa si le-am capacit le-am pus sub paturi si le-am lasat sa se raceasca pana a doua zi.

Am deschis o sticla si am savurat pe nerasuflate un paharel de sirop! Minunat! Pur si simplu atat de aromat si perfect! :) Foarte aromat dar nu extrem de dulce. Prin urmare noi il folosim pe post de esenta :D Preparam limonada cu miere si lamaie si adaugam sirop de soc dupa gust! O bautura perfecta, va garantez! :)


Si ca sa vedeti cat e de irezistibil, o poza cu sotul ce nu s-a putut abtine sa nu guste din pahar in timp ce eu faceam fotografiile :D


Sper sa incercati varianta mea, inca se mai gasesc flori de soc, cel putin pe la noi :). Desi metoda e nitel mai complicata pentru ca implica sterilizare eu zic ca lipsa unei cantitati enorme de zahar si sare de lamaie merita efortul!

O zi parfumata,
Carmen

PS: V-ati bucurat anul asta de aromatul soc?
Cititi mai mult >>