duminică

Saratele cu mac, susan si chimen

Fac ce fac si aproape in fiecare luna aleg pentru Provocarea secreta o reteta cu drojdie. V-am zis ca-s obsedata. Nu am leac... Luna asta am ales niste minunate saratele de pe blogul All day cooking. Merita sa le incercati si voi, serios! :)



Ingrediente:

 - 650 g faina
 - 25 g drojdie
 -100 ml apa calduta, sare, o lingurita zahar
 - 10 linguri ulei
 - un ou
 -120 ml iaurt
 -130 g unt
 - telemea rasa, dupa gust. pe asta am pus-o dupa capul meu :) , deci nu e musai :)

Pentru decor:

 - un albus de ou ( eu nu suport aluaturile unse cu galbenus...)
 - susan, mac, chimen la alegere
 - cascaval ras, eu am pus cam 150 g



Preparare:

Si la preparare am procedat nitel diferit...
Adica am amestecat zaharul cu drojdia si cu apa, am pus peste restul ingredientelor si le-am framantat bine. Dupa care am lasat la dospit cca 30 de minute, pana mi-am pierdut rabdarea si m-am apucat de intins aluatul in 4 foi groase de cca. 1 cm, le-am taiat betigase si le-am uns cu albusul de ou batut nitel peste care am presarat mac, chimen si susan iar la final cascaval.
Le-am  pus in tavi tapetate cu hartie de copt si le-am copt in cuptorul preincalzit la 180 de grade pana au prins o culoare placuta :)



Pe urma m-am infipt cu lacomie in ele inca calde :) Totusi reci sunt mai bune, sa stiti!
Spor si pofta mare sa aveti!

Un inceput de saptamana minunat!
Carmen

Ps: Voi cum faceti saratelele? Aveti ceva reteta doar cu ulei? Tare as mai elimina din unt, ca parca prea mult papam ...
Cititi mai mult >>