luni

Ceainic de Beclean

Si am fost iar la second hand-ul de care va vorbeam aici. Defapt am fost de cel putin 3 ori intr-o saptamana. Cica trebuie sa primeasca transport proaspat cu mobila si eu abia astept. :) Nu de alta dar curand o sa am locuinta noua buna de mobilat... ;)

Dar despre ceainice sa povestim. Asta de mai jos . Nu-i el un mititel adorabil, ziceti voi? Ma asteptam ca pretul sa ma arunce pe spate si sa plec cu mana goala. Dar nu, a fost 5 lei, fix pretul maxim fixat de mine in minte. Ce noroc! :)


Si frumuselul are si companie asortata, celelalte ceainice din colectie o sa fie geloase...



Oh cat am cautat tacamuri cu model asemanator... si ce fain ca le-am gasit la un pret asa mic (1,5 lei ). Cred ca o sa arate bine in fotografiile culinare de pe blog, nu? ;)


O saptamana noua linistita,
Carmen

PS: Cand soseste transportul sa fac niste poze cu mobila sa o vedeti si voi? ;) Ia sa vedem cat de curiosi sunteti! :)

Cititi mai mult >>

marți

Zacusca de fasole boabe

Posibil sa fie asta ultima reteta de conserve pe anul asta. Desi ma bate un gand sa pun si ceva muraturi, sa vad ce imi iese in cale sau in gradina, dupa caz...

Despre zacusca asta pot doar sa va spun ca e absolut delicioasa! Preferata mea! Atat de aromata si consistenta, o bunatate!



Ingrediente ( 13-15 borcane de 370 ml ) :

- 800 ml ulei
- 1 kg fasole boabe fiarta si strecurata
- 3 kg gogosari rosii
- 10 cepe foarte mari
- 500 ml bulion
- sare, piper si foi de dafin dupa gust



Preparare:

Spalam gogosarii. Ii punem la cuptor intr-o tava tapetata cu hartie de copt si ii coacem. Intre timp curatam ceapa, o spalam si o tocam fin, preferabil prin masina de tocat sau blender. O calim 2 minute in ulei.Gogosarii copti ii lasam 10 minute la racit si ii curatam de pielita si seminte. Ii taiem fasii sau ii tocam, dupa gust. Mie imi plac si feliute asa ca doar jumatate ii toc.
Fasolea deja fiarta o impartim in doua. O parte o dam prin masina de tocat si o parte o punem in cratita peste ceapa calita. Adaugam gogosarii, bulionul, condimentele dupa gust si dam oala la cuptor pentru o ora jumatate sau doua. Amestecam la fiecare 20-30 de minute.

In timp ce zacusca e la cuptor spalam bine borcanele si le asezam pe un servet curat cu gura in jos. Pregatim capacele, celofanul, etc...

Dupa ce se ridica uleiul la suprafata zacuscai si ea e suficient de groasa putem presupune ca e gata :)

O scoatem din cuptor si oprim cuptorul sa se raceasca 10 minute. Dupa racorirea cuptorului punem borcanele pe gratarul din cuptor si le lasam la uscat si infierbantat la foc mic.
Apoi luam cu grija cate un borcan, ajutandu-ne de un prosop sau manusa de bucatarie, il umplem cu zacusca inca foarte fierbinte si infiletam bine! Procedam la fel cu toate borcanele. Apoi le asezam pe un servet curat si acoperim cu paturi ca sa se raceasca lent. Nu umblam la ele 24-48 de ore!

Dupa racirea completa le asezam in camara si ne mandrim cu ele! :)
Nu uitati sa lasati zacusca si pentru testat in ziua cu pricina, imediat dupa racorire e delicioasa!



Pofta buna!
Carmen

PS: Aveti grija ce gogosari cumparati! Sa nu fie prea mari si plini de apa si azot! Si de asemenea sa nu fie iuti! Cel mai bine e sa ii gustati cand ii curatati de seminte!

Gogosarii ii puteti toca si cruzi si adauga asa la zacusca. In anii precedenti asa procedam dar parca gogosarii copti dau un gust si mai special mancaricii ;)


Cititi mai mult >>

vineri

Prajitura / chec cu pere, ciocolata si vanilie

In sfarsit am reusit sa particip si eu la provocarea Bucatar Curajos si sa prepar macar reteta dulce din provocare propusa de Ama si anume un delicos chec cu pere si ciocolata. O bunatate!



Ingrediente:

- 100 g unt
- 100 g zahar
- 210 g faina
- 2 lingurite praf de copt
- un praf de sare
- 2 oua
- 5-6 pere taiate cuburi
- esenta de vanilie
- 150 g ciocolata maruntita ( eu am pus 100, atat mai aveam prin casa... )




Preparare:

Pornim cuptorul si ungem o tava de chec cu unt.  Faina o amestecam cu praful de copt si sarea. Batem bine untul la temperatura camerei cu zaharul, incorporam ouale, esenta de vanilie si faina.
Amestecam cu grija perele si ciocolata in aluat si asezam in tava unsa. Coacem la cuptor la 180 de grade si verificam cu scobitoarea sa fie copt. Dupa coacere il lasam la racit pe un gratar.

E tare bun si rapid de preparat!


Un sfarsit de saptamana linistit!
Carmen

PS: Caut retete de saratele cu ulei. Aveti idei? :)
Cititi mai mult >>

marți

Ketchup a la mama

Pentru ca asta e prima postare din judetul Bn nu puteam sa va arat altceva decat vestitul ketchup al mamei. Atat de vestit incat jumatate din oras il prepara. Glumesc, desigur. Inca nu am facut o statistica... :)

In orice caz minunatia asta e atat de buna ca eu am ajuns sa o folosesc de la tocanite la sarmale si ciorbe plus ca si sos la cartofi si ocazional la carne. E un sos atat de complex si delicios, nu mai prepar alte paste de ardei sau rosii pentru mancare de cand am preluat reteta...


Ingrediente ( 18-20 borcane de 370 ml. eu fac portie dubla si ma tine toata iarna ;) )

- 2 kg gogosari rosii
- 2 kg ardei kapia rosii
- 5 kg rosii sau 2 l bulion fiert
- 2 cepe ff mari
- 2 capatani mari de usturoi
- 250 ml ulei
- 2 g piper macinat
- 8 g sare
- 150 ml otet
- 2 ardei iuti ( obtional )
- 250 g zahar

Preparare:

Toate legumele le curat de coaja si seminte ( dupa caz ) , le spal si se pot prepara in doua moduri. Pe vremuri foloseam o metoda mai anevoioasa , dadeam cateva clocote la legume si pe urma le treceam prin masina de rosii. Acum le dau pe toate fie prin blender ( crude ) fie prin masina de tocat electrica cu sita ff fina atasata. Dupa macinare pun compozitia impreuna cu toate condimentele , uleiul si otetul in cuptor pentru 1 ora sau o ora jumatate pana incepe uleiul sa se ridice usor la suprafata si ketchup-ul e gros ca o smantana. Amestec la fiecare 20 de minute ca sa nu se prinda!

Dupa fierbere pun in borcanele sterilizate la cuptor si inca ff fierbinti, capacesc si le asez sub paturi sa se raceasca treptat! 
Un deliciu, credeti-ma! :)



O zi linistita, dragii mei!
Carmen

PS: Cum ati inceput saptamana? Eu am inceput-o in forta, tocmai la magazinul second preferat. O sa va arat curand pe ce am cheltuit 10 lei pretiosi :)

Cititi mai mult >>

miercuri

Si am fost iar la piata...

De trei ori chiar. Si abia am reusit sa strang cateva lucrusoare pentru o postare...

Cel mai mult imi place sticluta...

... si suportul pentru lumanare. Am deja 3 cu aspect atat de nostalgic... In spate se zareste o alta candela cu ulei, am primit-o gratis. La fel si tava in care am pozat toate lucrusoarele.


Si da, inca un vas pentru lapte, pasiunea mea. Am deja 14 sau 15, nu mai stiu exact :)



Oh ce dor o sa imi fie de piata asta cat o sa fim plecati din judet... Dar sunt convinsa ca o sa gasesc si alte second hand-uri demne de cotrobait...

O zi linistita,
Carmen

PS: Vase de bucatarie mici din metal caut. Sugestii de magazine? :)

Cititi mai mult >>

marți

Bagels

Imi doresc de foarte mult timp o oala sub presiune. Si mereu aman sa o achizitionez pentru ca una buna nu-i chiar ieftina. Ei si cand am vazut la draga de Laura premiul acordat m-am hotarat sa particip cu reteta de bagels la concursul organizat de Laura Adamache si Delimano.

De ce tocmai reteta asta am ales-o? Pentru ca am pregatit-o de nenumarate ori deja si toata familia suntem atat de indragostiti de minunatii covrigi incat cu greu reusim sa lasam cateva zile sa treaca fara sa-i avem pe masa....


Si pe buna dreptate acum, ia priviti si voi cum arata! Atat de aratoase si delicioase, cu miez moale si dens, coaja usor crocanta si numai bune de umplut. Chiflele ideale pentru chiftelele mele de soia :)


Ingrediente:

- 500 g faina
- 15 g drojdie proaspata, 7 g drojdie uscata
- 2 lingurite rase sare
- 250 ml apa calduta
- un ou mediu
- 1 lingurita zahar
- 2 lingurite ulei de masline ( eu am pus de floarea soarelui, presat la rece )



Preparare:

Intr-un vas dizolvam drojdia cu zaharul si jumatate din cantitatea de apa. Faina o amestecam cu sarea. Intr-un vas incapator asezam faina, facem o gropita in mijlocul ei si acolo turnam amestecul cu drojdie,oul usor batut, restul de apa si uleiul.

Amestecam totul bine cu o lingura si cand capata aluatul consistenta il framantam pe o planseta infainata timp de 10-15 minute pana devine elastic.
Il lasam la crescut 45 de minute intr-un loc cald si ferit de curent.

Dupa ce si-a dublat volumul il impartim in 12 bilute cat mai egale, bilute pe care le aplatizam usor si introducem cu grija degetele mari in mijlocul cercurilor, formand ineluse.
Inelusele obtinute le oparim 30-40 de secunde in apa clocotita, le scoatem cu spumiera si le scurgem bine apoi le asezam intr-o tava tapetata cu hartie de copt. Le presaram cu susan sau mac si le dam imediat la cuptorul preincalzit la 200 grade pentru cca. 15-20 minute.
Laura unge cu albus inelusele proaspat oparite si abia apoi le presara cu seminte dar nu prea suport albusul peste aluat asa ca am sarit peste partea asta :)


O seara cat mai faina,
Carmen

PS: Dati o fuga pana pe blogul sus mentionat si inscrieti-va si voi, inca mai aveti timp! :)
Cititi mai mult >>

joi

Zacusca de dovlecei, vinete si ciuperci

Am prestat minunatia asta chiar si anul trecut si nu am reusit inca sa o postez. Dar ce bine ca inca e sezonul conservelor si poate va inspira :)
Eu am creat combinatia pentru ca aveam pur si simplu prea multe ciuperci si dovlecei in casa dar a iesit o zacusca foarte fina, usoara si delicioasa...




Ingrediente:

- 3 kg gogosari
- 5 kg vinete
- 3 kg ardei kapia
- 2 kg ceapa
- 2-4 dovlecei mai mari ( eu am pus zuccini din gradina, s-a facut uriiiaaaas )
- 1 kg ciuperci champignon proaspete
- 1 l ulei
- 3-4 foi de dafin, piper si sare dupa gust



Preparare:

Coacem vinetele, le curatam si le lasam la scurs de zeama. Le tocam fin. Gogosarii si ardeii ii spalam, ii curatam si ii dam prin masina de tocat. Ciupercile le curatam si taiem felii subtiri apoi curatam si tocam fin si ceapa. Dovleceii ii curatam de coaja si ii taiem cuburi sau ii radem in caz ca vrem o zacusca pasta fina.
Intr-o oala maaare punem uleiul, calim ceapa fix 1 minut cat sa-i simtim usor mirosul, apoi adaugam ciupercile, le calim si pe ele pana isi lasa usor zeama. Adaugam vinetele, ardeii si gogosarii tocati, dovlecelul si condimentele. Amestecam bine si dam oala la cuptor la foc mediu. Astfel nu trebuie sa amestecam asa des. La fiecare 20-30 de minute e suficient.
Cand uleiul se ridica la suprafata zacusca e gata. Asta inseamna in cazul fierberii la cuptor cam o ora, o ora si jumatate.
O luam de pe foc si lasam cuptorul sa se raceasca usor. Introducem in el borcanele proaspat spalate si repornim cuptorul la foc mic. Tinem borcanele in el pana se usuca bine si sunt foarte fierbinti.
Apoi ne apucam de umplut fierbintile borcane! Cu mare, maaaare grija scoatem pe rand cate un borcan pe o tava de metal, il umplem cu zacusca fierbinte si punem capacul. Aveti grija sa aveti in fiecare an capace noi sau daca nu sa puneti si un strat de celofan!
Dupa umplere punem borcanele sub paturi si le lasam sa se raceasca 1-2 zile apoi le transferam in camara! :)



Sa aveti spor si pofta la zacusca! :)
Carmen

PS: Ce zacusca ati mai pus voi anul asta? Eu am facut doua portii de zacusca de fasole, vine curand si reteta ei! :)
Cititi mai mult >>